Print this page

Răsună clopoţelul peste văi

Răsună clopoţelul peste văi. Pretutindeni se aud glasuri voioase de şcolari. Liceul Teoretic „C. Stere” şi-a deschis larg braţele pentru elevii dornici de carte, pentru profesorii înarmaţi cu răbdare, pentru părinţii iubitori. Treptele şcolii sunt păşite cu încredere de către copiii ce îşi fac studiile aici, întrucât ei conştientizează că pătrund pe un tărâm al cunoştinţelor, unde întrebările capătă răspuns, iar neştiinţa se transformă în lumină.

Ziua de 1 septembrie este zi de mare sărbătoare pentru membrii familiei Liceului Teoretic „C. Stere”. Copiii aşteaptă cu nerăbdare să deschidă manualele, să audă glasul pedagogilor îndrăgiţi, iar aceştia, la rândul lor, sunt tentaţi să vadă cât de mult s-au înălţat picii peste vară. Este o zi deosebită şi din motivul că liceul nostru şi-a deschis uşile pentru cea de-a 25-a promoţie de elevi străduitori, talentaţi, responsabili şi dornici de a face carte.

 

Conform tradiţiei, activitatea a început cu întâmpinarea proaspeţilor elevi, a micuţilor ce păşesc pragul liceului pentru prima dată şi a absolvenţilor ajunşi atât de aproape de momentul în care îşi vor lua zborul în lumea mare. La sărbătoare au fost prezenţi dascălii ce activează în liceu, în frunte cu directorul instituţiei, Baş Vasile - oameni ce depun suflet în procesul de instruire a viitorilor poeţi, sculptori, jurnalişti, economişti, jurişti etc. Nu uităm de faptul că Dumnezeu este începutul tuturor lucrurilor. Din acest motiv domnul Protopop de Soroca Nicolae Craveţ împreună cu părintele Andrei Seredenco i-au binecuvântat pe toţi cei prezenţi, urându-le sănătate, spor la carte, lumină în suflet şi încredere în bunul Dumnezeu.

 

Directorul Liceului, purtând cămaşă naţională, le-a demonstrat elevilor că dragostea de ţară este o valoare incontestabilă şi i-a îndemnat să rămână mereu patrioţi înflăcăraţi ai neamului.

Sărbătoarea a căpătat culoare şi prin intermediul melodiilor interpretate de către elevii liceului. Picii din clasele întâi au început o nouă etapă în viaţă. Pătrund pe un tărâm necunoscut. Pentru a fi capabili de a descoperi tainele cărţii, acestora li s-a oferit cheiţa cunoştinţelor.

 

Copiii din clasele întîi au pregătit o surpriză pentru cei prezenţi, aceasta fiind constituită din melodii frumoase şi din versuri rostite cu mari emoţii în suflet.

În plus, fiecărui elev i s-a înmânat câte un porumbel copt,simbolul tradiţional al liceului de unu septembrie . Gustând din această bunătate, copilul va începe călătoria în lumea mare a ştiinţei, la fel cum porumbelul străbate văzduhul.

La finele activităţii s-a revărsat peste văile Nistrului clinchetul primului clopoţel, iar anul de studii 2015-2016 a fost declarat deschis.

 

 

 

 

 

 

Le urăm tuturor elevilor şi pedagogilor prosperitate, succese şi realizări frumoase!

 

Gumenco Drăgălina, Profesoară de Limba şi Literatura Română