În Republica Moldova au fost înfiinţate, din 2007 până acum, şapte Centre de Informare ale Uniunii Europene inclusiv la Bălţi, Cahul, Soroca şi Comrat. În capitala Republicii Moldova există trei astfel de instituţii.
Reţeaua CIUE din Republica Moldova primeşte materiale şi literatură de specialitate gratuite de la Biroul de Publicaţii al Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg. În acest sens, a fost semnat un acord de colaborare cu fiecare instituţie de învăţământ-gazdă. În baza acestuia, Uniunea Europeană s-a angajat să livreze gratuit şi permanent materiale solicitate de coordonatorii Centrelor de Informare.
Cei care doresc să se informeze pe larg despre Uniunea Europeană o pot face la următoarele instituţii: liceul „Constantin Stere” (Soroca), Academia de Studii Economice, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Moldova (Chişinău), Universitatea de Stat „Alecu Russo” (Bălţi), Universitatea de stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” (Cahul), Universitatea de Stat din Comrat (Comrat).